web
analytics

Cautati o alternativa pentru anestezia clasica? Anestezia psihologica poate fi una dintre optiuni

Cum funcţionează anestezia psihologică?

În timpul anesteziei chimice, sub influenţa anestezicelor, libera circulație a impulsurilor electrice din cadrul sistemului nervos central este împiedicată, sensibilitatea generală este abolită, pacientul își pierde cunştinţa şi îi este indus somnul chimic. Cu alte cuvinte, anestezia chimică este o anestezie de blocaj, produsă de întreruperea semnalului nervos care circulă spre creier prin căile senzitivității dureroase.

psihicul ca anestezic

Care sunt mecanismele anesteziei psihologice? Cum se obține starea de analgezie psihologică?

Potrivit experienţei profesionale a doctorului spaniol Angel Escudero, spre deosebire de anestezia chimică, anestezia psihologică este un proces cerebral, ce își are originea în sistemul nervos central. Anestezia psihologică este selectivă şi poate fi folosită, dacă este cazul, numai pentru  anumite regiuni ale corpului şi numai în anumite circumstanţe.

În timpul anesteziei psihologice, folosind puterea gândurilor şi a voinței, creierul este reprogramat de așa natură încât să nu mai perceapă senzaţia de durere pentru o anumită zonă a corpului sau pentru tot corpul. Sistemul nervos central produce o substanţă naturală anestezică, care poate suprima durerea. Această substanță poate fi produsă în orice moment, atunci când organismul are nevoie de ea. Producţia și disponibilitatea ei sunt permanent. Această substanţă este foarte probabil probabil produsă în neocortex şi în talamus  şi are proprietăți acetilcolinergice și muscarinice. Dr. Angel Escudero a numit acest substanţă produsă în creier la impulsul gândului, prin acţiunea de a gândi, noesin.

Noesinul este, probabil, o moleculă selectiv analgezică cu proprietăți acetilcholinergice şi muscarinice, cu efect anti-inflamatoriu și anestezic, dar care permite pacientului să își păstreze starea de alertă conștientă. Folosind gândirea pozitivă, în timpul analgeziei psihologice, este produs un răspuns biologic global armonic, iar starea creată în organism este benefică întăririi sistemului imunitar, cicatrizării, liniştirii şi relaxării pacientului; starea de bunăstare generală  se îmbunătăţeşte.

Activarea noesinul depinde modul în care gândul acționează asupra creierului, ca expresie a unei dorinţe puternice a pacientului de a nu simți nicio durere. Uneori, anestezia psihologică poate fi obținută de către pacient, singur, fără intervenția niciunei alte persoane, în timp ce, alteori, el trebuie susținut de un  terapeut.

Există două moduri posibile de acţiune a noesinului: fie se combină cu receptorii colinergici şi le blochează  răspunsul la acţiunea acetilcolinei, care ar trebui să îi determine să producă impulsuri electrice specifice durerii, fie blochează codificarea impulsurilor electrice ce transmit mesajul „durerii”, ca acest mesaj să nu mai ajungă în creier, astfel încât perceperea durerii nu mai este posibilă. Uneori, în timpul psihoanesteziei, unii pacienţi obţin starea de analgezie şi pierd în acelaşi timp senzaţia tactilă, în timp ce alţii obţin sunt lipsiți de sensibilitate dureroasă, dar alte senzații tactile și de presiune persistă.

Este de sperat că, în viitor, durerea va putea fi controlată prin voința omului. Pentru a face posibil acest lucru, unele „programe” de gândire care au fost setate în creierul uman pe parcursul evoluției trebuie să fie schimbate. Schimbarea ar trebui iniţiată foarte devreme în viaţă, chiar înainte de naștere folosind psihoanalgezia materno-fetală.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Viata sanatoasa pentru tine si familia ta. Ghid pentru o viata sanatoasa, silueta, nutritie si frumusete.