web
analytics

Culoarea farfuriei din care mănânci te poate ajuta să slăbești

 Delboeuf illusion

Ați auzit de iluzia optică Delboeuf? În versiunea cea mai cunoscută a acestei iluzii, două discuri de dimensiuni identice au fost puse unul lângă celălalt. Unul a fost încadrat de un cerc mai mare; celălalt, nu. Atunci când mai multor persoane li s-a cerut să indice discul mai mare, cei mai mulţi au ales discul neîncadrat de cerc.

Câteva experimente recente au arătat că o iluzie optică similară se creează atunci când mâncarea este servită pe o farfurie ce are o culoare contrastantă cu culoarea mâncării. Aceste experimente au analizat efectul pe care îl are contrastul de culoare dintre farfurie și mâncare și cantitatea de mâncare servită,  efectul contrastului de culoare dintre hrană, farfurie și masă sau fața de masă şi efectul combinat al dimensiunii şi culorii farfuriei asupra cantității de mâncare servită. S-a dovedit că, atunci când produsele alimentare au aceeaşi culoare cu farfuria, oamenii tind să mănânce porţii mai mari cu 20% decât cele servite pe farfurii de culoare contrastantă cu cea a alimentelor. Poate 20% nu pare a fi mult, dar, acest 20 % repetat în timp, poate însemna o mare diferenţă în ceea ce privește dimensiunile taliei. Atunci când se reduce contrastul dintre veselă și mise-en-plas-ul unde se servește hrana (masă, faţă de masă), porțiile se reduc cu aproximativ 10%. În plus, cu cât este mai mică farfuria, cu atât le par oamenilor mai mari porţiile servite din ea.

dishesAlegerea culorii potrivite pentru veselă, nu numai că vă va face să mâncați mai puţin, dar s-ar putea ca să vă facă să credeți că mâncarea are gust mai bun. Potrivit cercetătorilor spanioli, ciocolata fierbinte băută dintr-o cană portocalie sau crem are gust mai bun decât aceeași ciocolată băută dintr-o ceaşcă albă sau roşie. Similar, băuturile servite din pahare/căni roz sunt deseori percepute ca fiind mai dulci, cafeaua din ambalaj maro este considerată a fi mai tare și băuturile răcoritoare ce vin din ambalaje albastre par să țină mai bine de sete.

Acest lucru înseamnă că orice caracteristică a recipientului din care vine mâncarea sau băutura poate influenţa modul în care simţurile percep alimentele. Culoarea farfuriei sau a cănii poate îmbunătăţi gustul și aroma produselor servite. Concluziile acestor observații arată modul în care creierul uman procesează totalitatea informaţiilor vizuale privind alimentele și recipientul din care se servesc acestea.

Așadar, dacă doriţi să mâncați mai puţin și să pierdeți în greutate, dar, totuși, să vă  bucurați de alimente care au un gust mai bun, trebuie să vă schimbați vesela. Amintiţi-vă că:

  • Farfuriile trebuie să aibă o culoare contrastantă comparativ cu mâncarea. Puteți face o excepție atunci când doriţi să vă determinați copilul să mănânce mai multe legume verzi: alegeți o farfurie verde pentru această situaţie!
  • Și feţele de masă sunt importante. Alegeți o față de masă de o culoare asemănătoare cu vesela pentru a reduce efectul  iluziei optice Delboeuf.
  • Folosiți farfurii mai mici pentru ca porţiile din ele să vă pară mai mari.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Viata sanatoasa pentru tine si familia ta. Ghid pentru o viata sanatoasa, silueta, nutritie si frumusete.