web
analytics

Importanța activității fizice pentru sănătatea mintală

joggingEfectul antidepresiv al exercițiului fizic este unul dintre cele mai cunoscute beneficii asupra sănătății psihicului. S-a observat că, în general, persoanele care suferă de depresie sunt mai puțin active fizic decât persoanele sănătoase și au o capacitate de efort fizic redusă. (Fox 1999) Pentru a combate deprimarea, cele mai recomandate sunt exercițiile cardio și cele de rezistență. Pentru că în timpul exercițiului fizic, organismul secretă endorfine, includerea de activități sportive în tratamentul depresiei trebuie încurajată.

Exercițiul fizic influențează pozitiv inclusiv respectul față de propria persoană (Callaghan 2004). O persoană care face mișcare fizică în mod regulat are o impresie mai bună despre condiția sa fizică și se simte mai atractivă, lucru ce face să crească și stima față de sine.

Exercițiile aerobice și antrenamentul de rezistență au efecte pozitive și asupra stării de anxietate. Anxietatea este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, de frică de pericol sau de nenoroc. Această stare se asociază cu senzația de lipsă de control, motiv pentru care exercițiile fizice regulate și organizate determină persoana să se simtă mai stăpână pe tot ceea ce i se întâmplă și se atenuează senzația de frică difuză. Cercetările au arătat că indivizii care urmează un program ordonat de exerciții fizice pentru 10-15 săptămâni beneficiază în mod cert de efectul anti-anxietate a exercițiului, dar și exercițiile de scurtă durată de câte 5 minute pot contribui la combaterea stării de neliniște.

Nu trebuie omis că și nivelul de stres poate fi controlat prin exercițiu fizic. Studii stiințifice au indicat faptul că exercițiul fizic diminuează stresul, iar cea mai bună metodă de a-l reduce sunt exercițiile cardio.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Viata sanatoasa pentru tine si familia ta. Ghid pentru o viata sanatoasa, silueta, nutritie si frumusete.